Multipassion

Cred ca se observat in descrierea blogului meu ca este unul multipassion, desi pana acum am scris batut grav campii despre tot felul de intamplari, unele mai mult sau mai putin haioase. 

Cand lucrezi in domeniul meu, ai doua optiuni, fie pui suflet si te dedici muncii tale, fie ti se rupe si te faci ca muncesti. Eu personal pun inima in orice fac, inclusiv in munca, si nu reusesc, spre ghinionul meu sa ma detasez. Telefonul imi suna in draci cand sunt in concediu, si deseori imi iau si laptopul de munca cu mine. Se intampla ca atunci cand sunt in vacanta sa fac niste dealuri foarte importante. Nu uit niciodata ca cineva de la competitie este inca la serviciu si imi poate sufla dealul. Unii colegi de breasla reusesc sa se detaseze mai usor, se seteaza, iar dupa program uita tot; altii nu pot adormi pana nu iau 50-100 de palinca . Eu nu sunt genul de om care sa se amageasca cu 50-100 de alcool… Fie nu beau deloc, fie beau mult. Nu va imaginati ca beau des… Nu pot repeta des ispravile mele alcoolizante. Cam atat cu bautul ca pe urma o sa credeti ca sunt cel mai mare alcoolic, desi pot numara pe degetele de la o mana de cate ori ma imbat intr-un an. Eu personal mi-am gasit detasarea in urban farming. Mananc oricum neregulat, nesanatos, fumez, beau 5 cafele pe zi. Alcool imi mai trebuie ca in rest sunt perfect. 🙂  Urban farmingul a inceput acum doi ani de zile cand am inceput sa cresc rosii cherry in balcon si capsuni. Rasadurile mi le-am facut singur in casa din seminte, dupa ce m-am interesat pe diferite site-uri. Nu-s nascut si nici crescut la tara, deci habar nu aveam in ce ma bag. In fiecare seara dupa munca, imi petreceam o ora in balcon, udandu-le, observandu-le si ingrijindu-le. Fertilizarea o faceam cu balegar de cal liofilizat, cumparat din Hornbach, iar fosta doamna FDTD era total oripilata de miros si ma certa des pe tema asta. 🙂 Cei drept, am facut niste salate cu cherry foarte bune anul acela, caci productie am avut destula.

Postarea asta era de fapt despre gatit, nu despre gradinarit, asa ca am sa intorc ca la Pitesti catre fagasul normal.

M-am tot vaicarit ca nu am timp de scris pe blog ca am multe pe cap in ultimul timp si ca imi ocup timpul cu altele, dormitul cand apuc, sau bineinteles, in cel mai frumos mod cu putinta, alaturi de Zana. 🙂 Nici de gatit nu prea am avut timp in ultimul timp…dar…

Ieri dimineata am fost trezit de vecinii mei , la ora 6.30 ca aveau chef sa se ia la omor… Le-am zis ceva printre dinti de dulce, si am zis ca daca tot am deschis ochii, sa ma tarasc catre bucatarie sa-mi fac o cafea. Ma gandeam in mintea mea, care a invins, care a supravietuit, ca se pare ca o nici ea si nici el nu se lasau mai prejos. Se anunta oricum o zi lunga si plina de munca si omorul celor de langa mine, mi-au prins chiar bine. Am avut timp sa rezolv mai multe chiar fiindca m-am trezit mai devreme.Aseara am aterizat destul de tarziu acasa si am incercat sa dorm cat pot eu de mult. La ora 11.00 am fost trezit tot de vecinii mei… de data asta nu se mai bateau, ascultau doar muzica si radeau zgomotos. A ramas ca si ieri… O injuratura printre dinti si „fuga” la bucatarie pentru licoarea magica. Dupa cafea mi s-a cam facut foame si pofta… de cheeseburgeri. Cum McDonalds nu reprezinta o prioritate, am zis sa imi fac singur in casa. Zis si facut. Imi trag hainele pe mine, si ma indrept catre supermarket. Dupa indelungi ture printre raioane, tipete de copii, imbulzeala si agitatie, ajung la casa si acasa…

 

IMG_6857Ca sa faceti d-astia, aveti nevoie de :

  • cartofi. Daca pui cartofii in ulei putin incins, o sa obtii cartofi crocanti la exterior si moi la interior.
  • carne tocata: vita + porc
  • ceapa
  • patrunjel
  • bacon
  • maioneza + ketchup
  • rosii
  • castraveti murati
  • salata
  • chifle. Eu recomand chiflele de la raionul de panificatie, pentru ca sunt proaspete si nu se sfarama.
  • cascaval. de preferat cheddar, dar merge orice cascaval de calitate superioara.

Intr-un bol amesteci carnea cu ceapa si patrunjelul tocate fin, sare, piper si putin ulei. Apoi formezi chiftelele dupa forma chiflei, la acelasi diametru. Incearca sa nu faci niste chiftele foarte groase deoarece datorita amestecului de carne, trebuie sa le patrunzi foarte bine. Foloseste un gratar electric sau o tigaie antiaderenta pentru a-ti praji chiftelele( fara ulei).Dupa ce chiftelele s-au prajit, acopera-le cu cascaval si lasa-l sa se topeasca inca putin peste chiftele.

Pune alaturi ceapa taiata rondele pentru a o carameliza si baconul pentru a-l praji. Atentie ca datorita grasimii de la bacon vei face dezastru in bucatarie.

Intre timp taie castravetii murati, rosiile, spala salata si usuc-o pe un prosop de bucatarie.

Fa cumva loc si chiflelor si prajeste partile pe interior, pana devin usor crocante.

Cam asta a fost partea mai mizerabila.

Montarea se face astfel:

  • Unge partea inferioara a chiflei prajita anterior cu ketchup
  • pune chifteaua peste
  • frunza de salata
  • baconul
  • ceapa caramelizata
  • castravetii murati
  • rosia feliata subtire. Indeparteaza zeama usor de la rosie. Vrei sa mananci acel cheeseburger, nu sa-l imbraci.:)
  • Partea superioara a chiflei se unge cu maioneza, in acelasi fel ca si partea inferioara.

Cartofii prajiti trebuie scursi de excesul de ulei pe prosoape de bucatarie.

Stiu ca nu e mare reteta, dar macar e mai sanatoasa decat ce gasim la fast-food, iar cand ne vin prietenii pe la noi, stim cu ce sa ii hranim.:)

18 comentarii la „Multipassion

  1. Mmmmm, ce papa bun si ce pofta mi-ai facut si mi-e si foame! Am uitat pana si de crizele mele de bila! O sa ma satur privind poza 😦 dar, neaparat, o sa fac reteta ta pentru musafirii mei.
    🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu